Programul „Anghel Saligny” a absorbit deja 23 de miliarde de lei. Alte 44 de proiecte au fost contractate marți

Programul Anghel Saligny a absorbit deja 23 de miliarde de lei. Alte 44 de proiecte au fost contractate marți
Publicat: 12/09/2023, 16:28
Actualizat: 12/09/2023, 17:03

Adrian-Ioan Veştea, ministrul Dezvoltării, a anunțat marți că alte de 44 de noi investiţii în infrastructură au primit finanţare prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”. Noile contracte, în valoare totală de peste 467 de milioane de lei, urmăresc modernizarea şi reabilitarea drumurilor de interes local, precum şi înfiinţarea sau extinderea reţelelor de alimentare cu apă şi a celor de canalizare.

Cu aceste proiecte, numărul contractelor semnate până în prezent în cadrul Programului Naţional de Investiţii „Anghel Saligny” se ridică la 2.116, în valoare totală de peste 23 de miliarde de lei, a precizat ministrul Veştea, potrivit unui comunicat de presă al MDLPA.

„Este mereu o bucurie să mă întâlnesc cu oameni de administraţie dedicaţi comunităţilor pe care le conduc şi care fac demersuri serioase şi profesioniste pentru elaborarea şi punerea în practică a proiectelor de care locuitorii au nevoie pentru a duce o viaţă decentă, prin facilitarea accesului la servicii publice de calitate”, a precizat ministrul Dezvoltării.

Citiți și: În Programul ”Anghel Saligny” s-au vărsat 822 milioane de lei, anunță ministrul Veștea. Pe ce se duc banii

EXCLUSIV VIDEO | Programul „Anghel Saligny” dezvoltă echilibrat România. Adrian Veștea: USR s-a pripit când a ieșit de la guvernare

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Rechinii din largul coastei Braziliei au fost testați pozitiv la cocaină. Experții trag un semnal...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Uciderea unui urs care a atacat un turist în Italia, oprită de activiști! Animalul poate...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
A explodat BOMBA despre Traian Băsescu! S-a aflat ce a făcut fostul președinte al României
Bianca Drăgușanu a avut dreptate. Bădălău a călcat strâmb de mai multe ori
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Experiența paranormală prin care a trecut Lidia Buble! Artistei nu i-a venit să creadă ce...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cromozomi antici de mamut lânos, descoperiți în piele veche de 52.000 de ani